Parabola judecătorului nedrept
Capitolul 18
Parabola vameșului și a fariseului 9 A mai spus această parabolă unora care se credeau drepți și-i disprețuiau pe alții:
10 "Doi oameni au urcat la templu ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt vameș
a.
11 Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni: hrăpăreți, nedrepți, adulteri, sau chiar ca vameșul acesta.
12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câștig».
13 Vameșul, în schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-și ridice ochii spre cer. Își bătea pieptul zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine păcătosul!»
14 Vă spun că a coborât la casa lui îndreptățit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalță pe sine va fi umilit, iar cel care se umilește va fi înălțat".
Note de subsol
a Vg îl numeşte publicanus. Spre deosebire de Levi (Matei), sau Zaheu, "publicanii" erau agenţi subalterni ai şefilor de vamă (numiţi la Roma portitores). Ei aveau cea mai urâtă reputaţie în societate. Literatura rabinică îi asociază nu numai cu hoţii, ci şi cu criminalii. Talmudul le interzice să apară ca martori într-un proces şi să împlinească funcţia de judecători. Fariseii şi cărturarii îi acuzau de impuritate pentru că aveau contacte cu păgânii şi cu evreii decăzuţi. Aceeaşi reputaţie o aveau şi în lumea greco-romană: Xenon îi considera hoţi, Lucian îi asemăna cu proprietarii caselor de pierzare, iar Cicero îi numea "cei mai vicioşi dintre oameni". Este explicabilă revolta fariseilor şi a cărturarilor atunci când Isus mănâncă în compania lor (Mt 9,11; Mc 2,16; Lc 5,30).